AVRAM IANCU

"Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită"

marți, 7 februarie 2012

COMEMORARE


Duminică, 5 februarie a.c. s-au comemorat 162 de la trecerea lui Avram Iancu prin Beiuș, 7 ani de la  înființarea filialei Societății Cultural Patriotice Avram Iancu (din 2009 Asociația Avram Iancu Beiuș) și 5 ani de la ridicarea plăcii comemorative pe casa în care, după izvoarele existente, Avram Iancu a poposit și a dormit, în drumul său spre Viena. Întâlnirea de comemorare s-a dorit a fi desfășurată conform tradiției în fața casei de pe strada Burgundia Mare Nr 20, la orele 12,30 dar din cauza timpului nefavorabil s-a renunțat iar întâlnirea a avut loc la aceeași oră dar în Biserica Ortodoxă din centrul orașului. 
Au participat membri ai Asociației, invitați și simpatizanți, români  și maghiari, iar dintre oficialitățile orașului Beiuș, primarul Adrian Domocoș, viceprimarul, comandantul poliției și alții. Un sobor de preoți au oficiat slujba de parastas închinat celui care a fost Avram Iancu, eroul al românilor.
Primarul orașului a adresat un mesaj de suflet Asociației și celor care gândesc și simt în spiritul lui Avram Iancu. Președintele Asociației, Viorel Ianc a mulțumit celor care au lăsat căldura din căminele și casele fiecăruia și și-au dorit să fie solidari cu cei care nu uită că Avram Iancu este un simbol care trebuie cultivat neîntrerupt în conștiința neamului românesc, indiferent de condițiile meteo.

Manifestarea  a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie că beiușenii știu de unde vin, încotro se îndreaptă și sunt hotărâți să-și trăiescă prezentul cu demnitate.


Președinte Asociația Avram Iancu Beiuș,
Viorel Ianc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu