AVRAM IANCU

"Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită"
Se afișează postările cu eticheta Rosia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rosia. Afișați toate postările

joi, 20 ianuarie 2011

PERMANENȚE


În seara zilei de joi  13 ianuarie 2011 un grup aparent eterogen de profesii şi preocupări diferite s-au aşezat la masă sub auspiciile Asociaţiei Avram Iancu Beiuş şi Primăriei Roşia, preocupaţi de promovarea frumosului, folclorului, culturii, istoriei, nestematelor văii Roşiei şi au pus bazele CENACLULUI PERMANENŢE.
Iniţiatorul reuniunii învăţătorul Gheorghe M. David  propune celor douăzeci şi trei de participanţi animaţi şi preocupaţi fiind fiecare pe segmentul său de cele mai sus enumerate, întâlniri lunare cu ocazia cărora fiecare să aibă ocazia să-şi promoveze creaţiile şi preocupările iar ceilalţi în discuţii pertinente şi exigente să facă aprecieri asupra calităţii acestora, reuşind ca printr-un efort comun să militeze pentru promovarea şi publicarea lor spre a fi cunoscute în cercuri cât mai largi. 
Primarul comunei Roşia, domnul Bonca salută prezenţa invitaţilor cu respect în comuna pe care o păstoreşte asigurându-i că va face eforturile necesare în legătură cu crearea unui climat optim de desfăşurare prin înlesnirea transportului, asigurarea spaţiului de desfăşurare urmând ca prin finalizarea unor investiţii în derulare deja să fie în măsură să asigure condiţii şi mai bune.
Domnul Ianc Viorel, preşedintele Asociaţiei Avram Iancu Beiuş îşi exprimă bucuria participării alături de oameni deosebiţi la o idee generoasă , subliniind că la această activitate  trebuie antrenaţi un număr important de tineri talentaţi în multiple domenii, promovarea şi sprijinirea lor în a se produce şi a-şi etala talentul. Mă bucur şi mă simt onorat că un număr important din membrii acestui cenaclu sunt membrii ai asociaţiei noastre.
Pe rând, mai început cu timiditate discuţiile s-au înfiripat, păreri pro şi contra dovedind preocupare şi implicare serioasă a tuturor participanţilor:
Alina Bota, Alina Lazea, Ana Tirla, Ancica Maşcaş, Adela Petriş, Andrei Moruţ, Emil Bota, Fuliaş Florica, Gabriel Iakab, Gheorghe Moruţ, Gheorghe Marinel David, Ionel Cabău, Lucia Busuioc, Monica Ştefănică, Florentina Ardelean, Mirela David,  Remus Lazea, Remus Tota, Sebastian Buzgău, Veronica Popa, Valentina Silaghi, Viorel Paşcondea.
Exinstând consens în legătură cu necesitatea întâlnirilor şi organizării într-o asociaţie sau ONG cu denumirea enunţată se trece la alegerea preşedintelui în persoana domnului Gheorghe M. David, vicepreşedinţi fiind aleşi d-na Veronica Popa şi domnul Gheorghe Moruţ iar secretar a fost aleasă d-na Alina Lazea, critic literar.
După alegeri fiecare dintre cei prezenţi au etalat ceva şi câte ceva, materializate în poezii, fragmente literare, o comunicare în legătură cu zona carstică a comunei Roşia, fragmente de culegeri de folclor iar domnul Remus Ţoţa ne-a onorat cu o frumoasă doină.
Întâlnirea noastră s-a finalizat înr-un tonus optimist, prupunându-ne să ne întâlnim pe 17 februarie 2011 când vom continua ceea ce am întrerupt după aproape cinci ore de discuţii furtunoase.
Viorel Ianc

vineri, 28 mai 2010

Concursul “Avram Iancu- Crăişorul Munţilor”

Organizat de Asociaţia Avram Iancu Beiuş, joi, 27 mai 2010, în Sala mare a Primăriei s-a desfăşurat concursul “Avram Iancu - Crăişorul Munţilor”. Au fost prezente 16 echipaje de la 16 instituţii de învăţământ din Ţara Beiuşului, astfel: Clubul Copiilor Beiuş, Colegiul Naţional Samuil Vulcan Beiuş, Colegiul Naţional Avram Iancu Ştei, Liceul Pedagogic Nicolae Bolcaş Beiuş, Şcoala Generală Nicolae Popoviciu Beiuş, Şcoala Generală Miron Pompiliu Ştei, Şcoala Generală Budureasa, Şcoala Generală Căbeşti, Şcoala Generală Drăgăneşti, Şcoala Generală Finiş, Şcoala Generală Miron Pompiliu Ştei, Şcoala Generală Pocola, Şcoala Generală Răbăgani, Şcoala Generală Remetea, Şcoala Generală Roşia şi Şcoala Generală Uileacu de Beiuş.
Activitatea a debutat cu decernarea diplomelor de excelenţă primarilor care an de an au susţinut desfăşurarea acestui concurs: Adrian Domocoş – Beiuş, Ioan Lăzău – Căbeşti şi Florin Bonca – Roşia. A urmat concursul. Concurenţii au dovedit o foarte bună pregătire, fiind necesare întrebări de baraj pentru stabilirea locurilor 2 – 3 şi menţiune. Început la ora 12.00 a luat sfârşit abia la ora 15.00, micii “doctori” în “Avramiancologie” confruntându-se aproape 3 ore.

Iată şi clasamentul:
Premiul I - Colegiul Naţional Samuil Vulcan Beiuş
Premiul II – Şcoala Generală Răbăgani
Premiul III – Şcoala generală Sâmbăta
Menţiune – Şcoala Generală Drăgăneşti
Tot în cadrul acestei manifestări elevii au adus şi prezentat obiecte vechi, tradiţionale. De asemenea a avut loc şi o prezentare a costumelor populare, majoritatea concurenţilor fiind echipati cu ele. Câştigător a fost echipajul de la Şcoala generală Roşia, aceştia purtând, după aprecierea juriului, cele mai frumoase costume.
Asociaţia Avram Iancu Beiuş, cea care a organizat acest concurs a acordat premii de participare în bani, tuturor echipajelor, placete şi diplome. „Echipajele de pe primele patru locuri vor efectua o excursie la Ţebea, la mormântul lui Avram Iancu, costurile acesteia fiind suportate de noi” mi-a mărturisit dl. Viorel Ianc, preşedintele Asociaţiei Avram Iancu Beiuş.

Simion Suciu

GALERIE FOTO