Trecutul si Prezentul "tuningat" al Romaniei

Trecutul si Prezentul "tuningat" al Romaniei

La 18 decembrie 1877, Negruzzi se entuziasmeaza de seria de articole din Timpul - "Icoane vechi si icoane nouă" - "minunat scrise si minunat cugetate". Autorul acestor articole nu era altul decat marele Mihai Eminescu, care da curs invitatiei da a face parte din redactia ziarului Timpul si se dedica gazetariei.  

Din 1877 pana azi au trecut 136 de ani. 

"Luceafarul" s-a stins in ziua de 15 iunie 1889.

Razboiul de Independenta s-a incheiat.

S-a incheiat si Primul Razboi Mondial.

Al Doilea Razboi Mondial a luat sfarsit (oficial) la 9 mai 1945.

Regele a abdicat la 30 decembrie 1947.

Am scapat, in 1989, si de Ceausescu.

Dar...

problemele au ramas aceleasi ca acum 136 de ani. Ma rog, oleaca mai "tuningate", sa folosesc un termen mai nou.

Carevasazica, ACEEASI MARIE CU ALTA PALARIE.

Lectura placuta!

Mihai Eminescu: NETREBNICII CARE NE CONDUC

Ce cautã aceste elemente nesãnatoase în viata publicã a statului? Ce cautã acesti oameni care pe calea statului voiesc sã câstige avere si onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã a nevoilor omenesti? Ce sunt aceste pãpusi care doresc a trai fãrã muncã, fãrã stiintã, fãrã avere mostenitã, cumulând câte trei, patru însãrcinãri publice dintre care n-ar putea sã împlineascã nici pe una în deplina constiintã? Ce cãuta d. X profesor de universitate, care nu stie a scrie un sir de limbã româneascã, care n-are atâtea cunostinte pozitive pe câte are un învãtãtor de clase primare din tãrile vecine si care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic si om de stat? Ce cautã? Vom spune noi ce cautã.Legile noastre sunt străine; ele sunt făcute pentru un stadiu de evoluţiune socială care în Franţa a fost, la noi n-a fost încă. Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute.

Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc. Căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului, greceşti, jidoveşti, bulgăreşti, se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii noştri. Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău român…

Liberalii sunt smântâna şi temeiul României, noi suntem nişte rămăşiţe din vechile populaţiuni autohtone, care nu merită să fie băgate în seamă. De! iertaţi-ne, boieri Arioneşti şi Caradeşti, că ni s-a părut şi nouă, biet, că trăim în ţara noastră şi avem de zis o vorbă. Iertaţi-ne pentru că nu băgasem de seamă că suntem în Bulgaria, iertaţi-ne apoi că n-am voit să ne batem pentru bieţii greci şi bulgari.

Dar acum, de ne veţi fi iertat sau nu, să stăm de vorbă gospodăreşte şi să vă întrebăm ce poftiţi d-voastră? Şi, ca să ştim că aveţi dreptul de a pretinde, să întrebăm ce produceţi? Arătaţi-ne în Adunările d-voastră pe reprezentanţii capitaliilor şi fabricelor mari, pe reprezentanţii clasei de mijloc care să se deosebească de fabrica de mofturi ale „Telegrafului”, şi ale „Românului” şi de fabrica d-voastră de palavre din Dealul Mitropoliei?…

Ciudată ţară, într-adevăr! Pe cei mai mulţi din aceşti domni statul i-a crescut, adică i-a hrănit prin internate, ca după aceea să-şi câştige, printr-un meşteşug cinstit, pâinea de toate zilele.

Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. După ce aceşti domni şi-au mântuit aşa-numitele studii, vin iar la stat şi cer să-i căpătuiască, adică să-i hrănească până la sfârşitul vieţii. Dar nu-i numai atâta.

Domnia lor vor să facă pe boierii. 3–4–500 de franci pe lună nu-i liniştesc şi nu-i fac să se puie pe muncă pentru a deveni folositori naţiei de pe spinarea căreia trăiesc. Sunt născuţi pentru lucruri mai înalte, pentru deputăţii, ministerii, ambasade, catedre de universitate, scaune în Academie, tot lucruri mari la care cinstiţii lor părinţi, care vindeau bragă şi rahat cu apă rece sau umblau cu patrafirul şi sfistocul din casă-n casă, nici nu visaseră şi nici n-aveau dreptul să viseze, căci nu dăduseră naştere unor feţi-frumoşi cu stele-n frunte, ci unor băieţi groşi la ceafă şi târzii la minte, de rând, adesea foarte de rând.

Căci, din două una: sau aceşti oameni sunt toţi genii şi, prin „calitatea” muncii lor intelectuale, merită locul pe care-l ocupă, sau, neproducând nici o valoare, nereprezentând nici un interes general decât pe al stomacului lor propriu, trebuie reîmpinşi în întunericul ce li se cuvine.

Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării.

De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.

Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice: „Ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învaţă copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stăpân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit. N-ar fi mai bine ca să stăpânească cei ce n-au nevoie de averile voastre, având pe ale lor proprii? Sau cel puţin oameni care, prin mintea lor bine aşezată, vă plătesc ce voi cheltuiţi cu dânşii?

De aceea, alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi voiesc să vă economisească pe voi toţi.

(art. Icoane vechi şi icoane noi, în Timpul, nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 şi 110)

LA MULTI ANI CU SANATATE SI BUCURIE!

Sărbători Fericite dragi iubitori de...Avram Iancu

Cu inimă deschisă și suflet curat membrii Asociației Avram Iancu Beiuș prin președintele ei se întorc la finele anului 2012 spre d-voastră cu mulțumiri tuturor celor care într-un fel sau altul sunteți animați ”de spiritul lui Iancu”, v-ați gândit, participat sau ați fost solidari cu noi și cu activitățile noastre închinate ilustrului nostru predecesor, principiilor sale de viață.

Acum poate mai mult ca niciodată românii din Beiuș și până la Detroit trebuiesc să conștientizeze valoarea lor, să lupte la propriu, dar și la figurat pentru unitatea lor, pentru mândria de a fi român, promovarea din rândurilor noastre a valorilor reale, izolarea și stârpirea clienterismului și lichelelor de tot felul așezate mai sus sau mai jos pe scara socială și politică din țară și numai.

Avram Iancu a devenit erou și simbol național prin competență, sponteneietate , luciditate, dar mai ales prin spirit de sacrificiu și renunțare de sine.

Câți oare dintre noi ne apropiem de aceste exigențe? Trăim într-o Europă unită, cu niște reguli pe care el însuși le-a promovat, fapt care ne obligă să pășim înainte hotărât pentru că viața este dură și nu iartă, iar cei care merg cu capul întors înapoi uită să mai meragă înainte, iar nouă ne-a cam ajuns...imensele rateuri din anii din urmă. 

Sârbilor le-a trebuit de-un război, noi ne prăbușim prin implozie, incompetență, prostie, servilism și lipsă de vitalitate. ”Doamne ocrotește-i pe români” trebuie să fie deviza noastră iar acum în prag de sărbători fruntea sus, pieptul scos afară și din suflet vă urăm Sărbători Fericite, sănătate și tot ce-și poate dori un om de la viață. 

Un nou an mai bun cu împliniri la casa fiecăruia iar celor care au puterea în mână să o folosească mai mult în scopul celor mulți, să înțeleagă că este nevoie de acea renunțare de sine de care vorbeam mai sus și nu de căpătuială ”Bat-o vina”. Încă o dată ” Doamne ocrotește-i pe români și La Mulți Ani!”

Viorel Ianc

Avran Iancu, om frumos, vino iar la neamul nost’!

 

Istoria îşi păstrează geniile ca pe pietrele ei preţioase. Deşi a văzut lumina zilei în urma cu 188 de ani, Avram Iancu ramâne o pitră preţioasă a Apusenilor, a României. S-a născut din dorinţa şi durerile unui neam. S-a născut din dorinţa poporului de a fi cineva capabil să-i reîtregească vrerile, să-i plăteasca umilinţele, să aprindă scâteia nevoii de împlinire. Cand îi priveşti chipul şi-i citeşti testamentul: ”unicul dor al vieții mele fiind ca să-mi văd națiunea mea fericită”, te simți mic și neputincios .

Se zice că dacă rostim promisiuni fără a le acoperi cu fapte, faptele plâng când sunt uitate. Prin viața lui scurtă, a respectat dorința de a-și vedea națiunea fericită, dând dovadă de multă mărinimie. Când a absolvit învațământul primar a fost premiat cu o sumă de bani pe care Avramuț i-a oferit-o învățătorului lui.

În 1850, Avram Iancu merge la Viena, dar în loc de drepturi primește promisiuni și o decorație. Demn, Iancu aruncă decorația spunând: ”nu ne-am luptat pentru jucării Împarate! Decorați-mi poporul cu drepturile sale“. După înfrângerile avute, Iancu îi spune tatălui sau: ” Mi-i ciudă numa tată, că nu le-am putut aduce oamenilor și munților și pădurilor în palme toată bucuria și strălucirea fructelor biruinței pe care le–am promis“. În 1852 primește o sumă de bani împreună cu Axente Sever și Simion Balint, pe care- i depun la casa de păstrare din Sibiu pentru a pune bazele unei societăți literare românești care va avea drept scop“ dezvoltarea culturii și limbii și publicarea celor folositoare“.

În februarie 1867 Avram Iancu trăiește o mare decepție în urma formării Imperiului Austro–Ungar, datorită colaborării unor foști revoluționari cu autoritățile habsburgice. Suferă enorm, se retrage în sine, părea un car încărcat cu povară la care trăgea de unul singur într–o tot mai pustiitoare tăcere .

Așa a fost sfârsitul lor: Horea frânt cu roata calaului, iar Iancu doborât de roata istoriei. Prin tot ce a făcut, Avram Iancu a dovedit că-l dureau necazurile poporului român. El simbolizează peste timp dreptul nostru la existență, la limba națională, la propria istorie, principii de bază a Europei unite.

Ce mult ar suferi acum dacă s-ar afla printre românii lui dragi. Ar vedea români singuri prin case uitate iar tineri plecați în lumea largă ca să–și caute de lucru. Ce lucru dureros! Ar simți lipsa de unitate a românilor. Ar simți desigur și ura acelora ce îi doresc răul. Noi cei de după el trebuie să punem câte un grăunte de suflet la piedestalul nemurii lui.

Minerva Toader , pensionara

Spiritul lui Iancu, inalt spirit romanesc, aici dar si la ....Detroit

 sursa photo - http://98.101.227.166/avramiancudetroit/membri.html

Membrii Societatii Culturale Romano - Americane Avram Iancu Detroit ( de la stanga la dreapta):
Irina Coman, Stefan Strajeri, Maria Ionescu, Ion Coman, Felicia Musat, Florian Dragos Costa, Mirela Costa

Sâmbătă, la Glăvoi, Padiș la orele amiezii s-a reunit pentru o oră spuma speologiei românești

        Dorindu-se un act de recunoaștere a muncii și calităților lui de excepțional speolog, la locul unde și-a dus veacul Ovidiu Cuc s-au adunat Prof Doctor Iancu Orășeanu, (București), Prof Universitar doctor Iosif Viefmann, asistent a celebrului biospeolog român Emil Racoviță, prof Mihai Wittenberger. Mai aproape de noi prof Anton Naghiu, președintele clubului de Speologie Speodava Ștei, Petru Brijan, președintele clubului de speologie Cristal Oradea, Cristina Ianc și sculptorul Sandu Crăciun.
         S-a dorit și realizat un monument de aducere aminte a eforturilor depuse de speologii români, a locurilor de dincolo de cortină, uitați-vă.
         Acest minunat ansamblu arhitectural a fost realizat prin participarea și implicarea celor mai sus amintiți, dar nu mai puțin a următorilor: Cornel Banciu, Ioan Fitărău, Adrian Ghender, Cosmin Herpuț și Viorel Ianc.

Viorel Ianc

Risipă până la disoluţie

Autor:prof. univ. dr. Gavril Cornutiu

Motto: "Lumea ne tratează aşa cum vrem să fim trataţi, urâm adevărul, ni se ascunde, vrem să fim măguliţi, suntem măguliţi, ne place să fim înşelaţi, suntem înşelaţi"(Pascal, Cugetări)
Citesc şi rămân uluit. După Marea Unire, căutând să fie corectă, România a plătit optanţilor maghiari (grofilor) care au ales să părăsească ţara la Paris, în 1930, cam 100 de tone de aur. Există la Paris 163 de volume de documente! Se pare că există şi în ţară la ministerele de resort. Dar cărţile funciare, prin inginerii şi topografii care au refuzat să lucreze cu statul român, au fost duse în Ungaria.
Statul român nu a făcut nimic pentru a tranşa notarial problema acestor proprietăţi. Vine Horty cu ocuparea Ardealului de Nord şi anulează prin legi fasciste acordurile de la Paris, reînscriindu-i pe foştii proprietari. Vine eliberarea. Statul român nu ia nicio măsură. Regele nu ia nicio măsură atunci când abordează legislativ problema agrară, Groza - Nu, Dej - Nu, Ceauşescu - Nu. Vine ruptura din decembrie. În prima vară „întâmplător", doar în judeţele Ardealului de Nord, la cărţile funciare fac practică studenţi şi cadre didactice maghiare din Ungaria. Încep cererile de retrocedare. Vin cu actele de proprietate date de Horty, aduse din afara României. Citesc că doar în judeţele Mureş şi Harghita, doar pădure, 230.000 de ha. Judecătorii semnează în veselie. Avocaţi angajaţi să apere Regia Naţională a Pădurilor trec de partea cealaltă contra procente din păduri. Se afirmă retrocedări în valoare aproximativă globală de 60 miliarde de euro... Guverne de hoţi şi de trădători! Ponta le garantează continuarea cursei... Terenurile arabile din partea de Vest le cumpără italienii şi arabii, restul este făcut cadou urmaşilor grofilor, după ce au fost plătiţi o dată, românii emigrează luându-şi lumea în cap în căutare de lucru şi din toată Transilvania va rămâne... politica, trădarea şi ticăloşia. Românii sunt discriminaţi în propria lor ţară. Ştiaţi, de exemplu, că pentru fiecare student maghiar de la o secţie maghiară Guvernul român alocă unităţii de învăţământ de trei ori mai mulţi bani decât pentru un student român! Şi ziceţi că e corect? Nu cumva este umilitor pentru români? Au făcut-o guvernele României! În toate unităţile economico-financiare care au mai rămas şi care au fost făcute cadou sau vândute pe ciubucuri mărunte de către ticăloşi suspuşi sunt doar directori (pentru proşti manageri!) străini care iau salarii de 10 ori mai mari decât secunzii lor români, care trebuie să le facă treaba şi să le spună ce au de făcut. Care este definiţia unei colonii? Pe lângă toate acestea, risipa de bani este stupefiantă. Recent am fost (mă rog obligaţiile!) la un curs local de cică perfecţionare în administrarea secţiilor de spitale, ţinute de două doamne venite de pe unde au venit. Curs de tipul „dimineaţa" când intri în spital treci pe lângă portar, iar când pleci acasă este bine să-ţi saluţi colegii!" Nu exagerez deloc! Asemenea cursuri au loc în toată ţara. Transporturi, hoteluri, mese, iar pentru persoanele docte în stupizenii, salarii de te miri ce minuscul salariu ai după o viaţă. Asemănătoare sunt zeci de agenţii naţionale care îşi inventează obiectul muncii pentru a se justifica. Indiferent câţi sunt bani din buzunarele amărâţilor şi câţi sunt europeni, tot risipă se cheamă. Cu câţi bani s-au risipit, sub nişte gospodari, ţara ar fi arătat ca orice ţară europeană. Cunosc un fost director al unui mare spital din ţară, mare înainte de comasări, şi care, la un moment dat, şi-a dat demisia. De ce? El renovase nişte secţii pe bani mulţi şi terminase cam cu un an înaintea demisiei aceste renovări. Ei bine, la un moment dat, intrând într-o asemenea secţie, a găsit muncitori care dădeau faianţa jos, spărgeau gresia etc. A rămas blocat. Nu ştia nimic. Altă firmă obţinuse finanţare direct de la minister. Cu demnitate, omul şi-a dat demisia. Era singurul lucru pe care îl putea face. Există spaţii de spitale care în aceşti 20 de ani au fost renovate la nivel de lux de 3-4 ori după capriciul celor care au condus şi au dispus de bani, de fiecare dată aruncându-se faianţă nouă, gresie, podele etc. Iar sistemul sanitar se scufundă din lipsă de fonduri. Dar o mare risipă se face cu Parlamentul. Noi la ora actuală avem un număr de parlamentari cam ca ţările cu populaţie de 70-80 milioane, ca Anglia şi Germania. Avem azi un parlamentar cam la 50.000 de locuitori. Ar fi mult, comparat cu ţările amintite şi dacă am avea un parlamentar la 100.000 de locuitori. Dar să zicem unul la 100.000 de locuitori ar fi acceptabil. Cu fiecare parlamentar se cheltuiesc sume exorbitante. Vom avea vreodată un lider cu sânge în instalaţie capabil să normalizeze problema? Dar nici populaţia nu este mai departe. Degeaba le explici că fiecare lucru cumpărat finanţează un loc de muncă. Dacă vei cumpăra un flacon de lapte românesc vei finanţa o firmă din România, dacă îl vei cumpăra pe cel importat vei finanţa acolo. Populaţia nu înţelege că nu se mai poate baza pe oficialităţi, ci pe propriile ei reacţii pentru a se apăra şi a o duce mai bine. Interesul individual nu se poate împlini fără interesul general. Dacă toată lumea întoarce spatele interesului general, atunci acesta din pajiştea cu flori devine teren mocirlos. În mocirlă nimeni nu poate fi curat şi fericit! Dar acest lucru depinde de reacţiile fiecărui român şi a tuturor la un loc. Zilele trecute m-am întâlnit cu un evreu. Om de o deosebită delicateţe şi un intelectual rafinat. Îl întreb ce face în concediu. Îmi spune: „Mă duc la mare, la Mamaia, şi la noi sunt deja locuri care rivalizează cu alte litoraluri, cu aceleaşi preţuri, şi în plus sunt acasă". Peste una sau două zile mă întâlnesc cu o bună cunoştinţă, român. Îi pun aceeaşi întrebare. Fără a realiza că mă jigneşte şi că el se înjoseşte, îmi scuipă: „Dă-i... români, mă duc în Croaţia". Cu cine defilăm? Un popor obnubilat, care nu-şi mai cunoaşte interesul, care refuză să deschidă ochii! Până când? Comportamentul actual este de tip sinucigaş, iar în fruntea sa sunt puse, prin colaborări externe, scule care să favorizeze comportamentul sinucigaş. Apropo! Tot ceea ce este obţinut cu acte false, fie ele şi naziste, se cheamă furt! Justiţia ce rol are? Nu cumva de a îndrepta lucrurile? Dacă vor dori guvernanţii! 


Preluare: Crisana